Degete mici avanseaza, asadar, o combinatie de pluriperspectivism si de omniscienta care poate fi, la rigoare, criticata, dar nu inainte de a fi explicata. Utilitatea ochiului atotcunoscator poate fi contestata, in circa lui cazind acel final abrupt care-l infatiseaza pe partizanul anticomunist presarind probele false. In primul rind, ar putea fi contestat din pricina punerii in dificultate a mizei politiste, cind se constata ca cititorul are acces, de la inceput si din principiu, la informatii de care celelalte personaje sint lipsite, ca simpli figuranti, depasiti cognitiv de cititor (ne putem imagina stupoarea lor in fata noilor „probe” aduse de partizan). Totusi, utilitatea acestui narator, reala, este aceea de a arata ca miza politista nu este si n-a fost niciodata miza principala a cartii (cititorii stiu, de altfel, inca de la pagina 60 a romanului ca degetele mici a caror disparitie o vor investiga si o vor demasca spre final personajele „rationaliste” se afla in posesia fostului tortionar, actualmente magistrat militar; din acest punct de vedere, „deconspirarea securistului”, admirata de Simona Sora in prefata romanului, nu e decit o miza secundara). Ceea ce scapa unor comentatori ca Simona Sora sau Ruxandra Cesereanu (care declara finalul romanului „abrupt si neizbutit: nu este o revelatie, nu produce o iluminare, nu are efect cathartic”, Steaua, nr. 4-5 / 2007) este tocmai miza mare a romanului: precautia relativista, etica si totodata epistemologica, adevarata revelatie a finalului. Colonelul militar Spiru, maiorul de politie Maxim si anticomunistul anonim din munti sint pilotati de aceeasi eroare sau de aceeasi impostura: nu-si pot reprezenta cauza decit prin mistificarea realitatii. Moartea oamenilor ingropati in castru nu produce interes decit daca poate fi adusa in slujba unei cauze a prezentului: cu cit sint mai vechi, mortii devin tot mai putin utili; moartea se invecheste si ea, trebuie exploatata cit e cruda – o morala sau un catharsis care se suprapune primei morale, de care am vorbit mai sus. – Un pluriperspectivism complex si, totusi, apropiat de calitatile unui discurs obiectiv clasic, care nu se va mai regasi in romanele ulterioare.