In poezia lui Emil Brumaru silueta feminina este nu doar sursa erotismului, ci si tinta sa; femeia nu este doar subiect, ci si obiect erotic. De fapt, trebuie pornit din cealalta parte: poetul nu detecteaza placid erotismul acolo unde il intilneste, ci privirea sa, modul in care isi apropie, fantezist, cu o imaginatie care nu deformeaza, ci doar aduce realul extrem de aproape de retina, pina ii da sens, pina il toarna in forme poetice, imprima unei materii anodine, banale, lenese tensiuni erotice. Exista, in acest mod poetic de a privi realitatea, in aceasta metoda de a contempla lumea si fapturile care se agita prin ea prin potentialul lor poetic, o neliniste permanenta, o incordare, o excitare care sint, intii de toate, ticuri livresti. Emil Brumaru priveste permanent realitatea din biblioteca, dintr-o biblioteca pe care o cara mereu cu sine, care i s-a imprimat nu doar in minte, ci si in suflet si, de acolo, pe retina.
