Intr-adevar, insula si farul sint metafore ilustrative pentru ceea ce traiesc personajele. Fasciculul de lumina indreptat spre ocean face ca spatiul imediat de sub far sa ramina tot timpul in intuneric. Pentru mine, aceasta este o metafora pentru Tom, care este intotdeauna mai preocupat de bunastarea celorlalti decit de propria lui bunastare. Singura persoana pe care Tom nu o poate salva este el insusi. Si, bineinteles, mai exista si alte metafore: cea a luminii si umbrei, ultima vazuta mai ales in sensul jungian, de parte intunecata a naturii umane, si chestiunile legate de ceea ce personajele ascund sau tagaduiesc. Ideea este ca farurile ramin acolo unde le pui. Sint de nadejde, eficiente si au in vedere siguranta celorlalti. Pe Tom il vad ca fiind farul, iar Isabel, mercurul care ii permite sa se deplaseze in timp ce ramine nemiscat. Privind un far noaptea, nu vedem decit o lumina – nu putem spune ce se intimpla in interiorul lui sau macar sa vedem structura care o sustine. Sintem orbi fata de natura sa interioara.

Related products

Produs adăugat la favorite
Consimțământ pentru cookie-uri