Chiar si in romanul neterminat, Femei albastre, in care atentia sa se focalizeaza asupra actiunii destabilizatoare a sexualitatii, preocuparea pentru inventarea unui limbaj care sa dea o voce vietii „de dincoace de piele” ramine centrala. La fel ca in cazul lui Max Blecher, la Gheorghe Craciun identitatea nu tine de psihologie. O imagine fixa despre sine este imposibil de realizat pentru ca trupul nu pare sa aiba o durata fixa. Sub aspect temporal, el pare sa traiasca intr-un perpetuu „acum”, intr-o permanenta devenire. El este o suma de afecte si intensitati, o multiplicitate ireductibila la unitate, un interval interior-exterior, traieste sub semnul singularitatii.
