în Steaua nr. 4/2025

E de prisos să spun că autoarea nu bâjbâie în ceea ce privește stilul, romanul înscriindu-se pe „vocea” primului, ca o continuare organică: fraza curge, minuțios lucrată, fără pedanterii și prețiozități artificiale, semn al îndelungatei activități de traducătoare, eseistă, redactor la radio și editură etc.

Firele care se întretaie în acest roman „deșiră” unele mai vechi, la care se adaugă altele noi. Angela Martin are talentul de a scrie un nou roman cu personaje de forță, care te marchează, atât cele principale cât și cele secundare, unele doar pasagere, fiind atât de puternic conturate încât rămân ca niște jaloane ale vremurilor respective. Autoarea păstrează „temperatura” narațiunii pe întreg parcursul, iar problematica ei ne rămâne pe retină mult timp după lectură, prin întâmplările descrise, dincolo de considerațiile naratorului.