- Adrian JICU
- Dosar de presă
- 0 likes
- 177 views
Sub un titlu atractiv, care definește sintetic existența tumultuoasă a unuia dintre cei mai complicați scriitori români (Preda. Adevărul ca o pradă), Bogdan Răileanu ne propune, în recenta sa biografie romanțată (Ed. Polirom, 2022), o revizitare a vieții și, implicit, a operei unui scriitor canonic care nu se lasă ușor înțeles. Un Marin Preda sub vremi, încercând să-și croiască drum în literatură, prin hățișul condiționărilor ideologice și politice de tot felul. (…) cartea de față este și o cronică de familie, surprinzând metamorfozele societății românești, văzută în manifestările ei inter- și postbelice. Ca unul care a trecut prin legionarism și prin comunism, Preda se vede supus unor presiuni care-i vor modela personalitatea. Nu întâmplător, Răileanu insistă asupra frâmântărilor sale lăuntrice, încercând să înțeleagă drama unui intelectual lucid, deloc dispus la compromisuri. Rezultatul? Un personaj convingător, aplecat asupra marilor întrebări existențiale, peripatetizând moromețian, din adolescență și până în ultimii ani ai vieții, semn că, dincolo de experiențele catalitice pe care le-a trăit, și-a păstrat intactă structura țărănească, cu tot ceea ce presupunea ea: atașamentul față de valori-forte ca adevărul, cinstea, loialitatea, înțelepciunea, umorul sau încăpățânarea. E modul său de a rezista, atrăgându-și, deopotrivă, admirația și invidia celor din jur.