Cartea lui Cezar, al doilea roman al Angelei Martin, vine la doar un an de la debutul său ca prozatoare, cu Valentina, împreună cu care face parte dintr-un proiect romanesc despre comunismul ceaușist. Un roman al mamei și unul al fiului, Aradul și Bucureștiul; aparent o cronică de familie și un bildungsroman, în esență o radiografie atentă și lucidă a unei perioade în care societatea românească încerca să nu-și piardă cu totul reperele morale și civice permanent sabotate, din umbră, de securiști și de informatorii/turnătorii racolați de aceștia. Atenția la detalii și localizarea prin toponime, limbajul dublu, distorsionarea libertății de exprimare și implicit a relațiilor sociale și de familie, viața studențească într-un climat gri, monoton, toate par să contureze atmosfera unei cărți în manieră clasic-realistă. Cu toate acestea, prozatoarea (se) folosește de un motiv literar vechi, dar ingenios inserat în roman, acela al lumii ca teatru, care îi permite astfel să își organizeze alegoric materialul narativ.
