pe matcaliterara.ro

Îmi amintesc perioada de dinainte să mă apuc să scriu, când doar mă documentam și visam, scriam în gând, când aveam permanent gândul ăsta, că va ieși o carte mare. Știam sigur că va ieși o carte mare, pentru că, documentându-mă din volume istorice, găsisem o mulțime de persoane care au existat în realitate, pe care mi le notasem ca personaje secundare. Sunt toți acei oșteni ai Chiajnei, toți trădătorii lui Petru Rareș, trădătorii lui Mircea Ciobanu, toți aceștia sunt documentați, au existat. Nu cu poveștile așa bogate cum le-am scris eu – de multe ori nu li se știe decât numele. Toate poveștile acelea sunt imaginate de mine, dar știam clar că va fi o carte mare și știam că trebuie să-mi asum acest risc, pentru că în capul meu înflorea povestea, îmi era foarte drag să stau în povestea aceea și îmi spuneam: „Foarte bine! Dacă n-o să vrea nimeni s-o publice și dacă nimeni n-o să citească această carte, eu tot o s-o scriu!” Pentru că deja nu mai voiam să plec din lumea aceea în care intrasem. Intri ca într-o fântână, iar eu nu voiam să mai plec de acolo. Mi-am asumat acest risc pentru bucuria de a vizita vreme de trei ani acea perioadă.