- Cristian PĂTRĂȘCONIU
- Dosar de presă
- 0 likes
- 97 views
Crossroads – „un portret magnific al familiei americane în prag de implozie” -, prima piesă a unei (noi) trilogii americane pe care intenționează să ne-o ofere excepționalul scriitor american. E o uriașă construcție – din care, iată, avem deja o treime – care are ambiția de a fi, în înălțime și adâncime, peste tot ce avem (deja foarte mult) de la Jonathan Franzen în materie de literatură. (…) Ca și în alte romane ale sale, și aici – în prima piesă a trilogiei – avem un foarte profitabil și netradițional mod de a privi către marea temă a familiei. Și anume: un mod de a privi și povesti despre criza familiei (am zice că… destul de tradițională, în cazul lui Crossroads). Suntem, în intriga decupată pentru această carte, în anii 1970, la începuturile lor, într-un interval de timp în care comunitatea „actorilor” principali ai romanului resimte, direct, puternic și în valuri, pulsiunile eliberatoare ale duhului epocii.