În ciuda unor pagini răvășitoare despre abandon, dezamăgire și fragilitate, romanul este plin de pasaje cuceritoare. Dezvăluirile au ca fundal imagini poetice. Amintirile tulburătoare alternează cu pasajele descriptive ce surprind un sat pitoresc de pe malul Meditaranei, unde se află niște ruine antice, sau fotografiile în proză ce imortalizează culorile și luminile unui Istanbul surprins în toate anotimpurile. Romanul poate fi considerat și o declaraţie de dragoste pentru Istanbul. Sunt descrise cartiere faimoase, locuri boeme, vile elegante de pe ţărm. Acest Istanbul privit ca prin ochii unui pictor sau al unui fotograf ce nu-și mai găsește locul și care redescoperă pofta de viaţă după o externare ţi se va părea un loc atotcuprinzător. Își întinde dezinvolt arterele, cartietele boeme, străduţele și colinele pentru a primi o întreagă umanitate. Este un oraș care tânjește după fiinţele umane așa cum tânjește personajul feminin după apropieri îndelungate.
