pe citestema.ro

Repetiţie pentru o lume mai bună este al patrulea din 2014 încoace şi nu se poate spune că unul a fost mai slab decât altul, ci mai degrabă că Mihai Radu ţine un ritm bun şi că are un stil, ba chiar că îşi alege temele dintr-o anumită zonă uşor identificabilă. (…) Deşi romanul se întinde când şi când timid către câteva subiecte adiacente – relaţia lui Paul cu fosta soţie ori cu fiica lui, proiectul acela eco, creionarea unor personaje secundare, precum un coleg de proiect sau o asistentă medicală – centrul de greutate e în conexiunea dintre Paul şi tatăl lui, cu accent pe ceea ce aş numi valoarea unei vieţi sau felul în care, odată cu vârsta şi faptele, ni se schimbă perspectiva asupra vieţii. (…) lumea ar putea fi mai bună dacă ar conştientiza cât de normal e să strângi peturile şi să le reciclezi, după cum ar avea o şansă în plus dacă nu şi-ar lăsa mizeriile sufleteşti aruncate peste tot, ci le-ar curăţa, le-ar filtra şi le-ar înţelege. Mihai Radu are un fel dulce-amărui de a se raporta la lipsa de speranţă a României din ultimele decenii şi mă gândesc – pentru că tot nu am pomenit încă de ea – la mama lui Paul din acest roman şi la felul cum se raportează ea la o anumită acuzaţie. A minţi cu senzaţia că protejezi nu ştiu ce, a ascunde pentru a apăra pe cineva fără să-ţi dai seama cât de tare afectezi pe altcineva – fix genul de atitudine care loveşte la temelia oricărei speranţe de mai bine. Repetiţie pentru o lume mai bună este şi despre un fiu şi tatăl lui, dar şi despre noi în raport cu o lume şi o societate pe care le privim cu cruzime, pentru că ştim că ne-au trădat cândva aşteptările.