pe citestema.ro, 24 aprilie 2023

Viața e a mea e, pe bună dreptate, scrisă „cu dragoste și apreciere, fetelor și femeilor de pretutindeni”, așa cum arată dedicația de la începutul cărții. Emilia Faur a scris în numele vocilor care trec sub tăcere, în numele celor care nu pot, nu știu, nu au curajul, voința, puterea sau libertatea de a rosti ceea ce le poate salva, de a cere ajutorul binemeritat, de a arăta celorlalți adevăratul chip care merită infinitul. Se reușește, în acest debut, un subiect atins prea puțin sau mult prea voalat. Emilia Faur scoate totul la iveală, dărâmă zidurile în spatele cărora se petrec scenele dureroase, nu se teme să lase fiecare voce să spună totul până la capăt, să declame, în fond, cu multă încredere și forță, că viața îi aparține, că scrisul îi este un instrument pe care nu se teme să-l folosească.