pe bookhub.ro

Într-un interviu recent autorul spunea că își dorește ca cititorul să rezoneze cu problemele personajului principal. Pariu câștigat, poate pentru că avem o istorie spusă la persoana întâi și mărturisirea îndoielilor, eșecurilor recurente și anxietăți este cu atât mai credibilă prin infuzia de real. Cartea crește cu fiecare capitol, te prinde încet în vraja ei, arhitectul a gândit bine structura romanului și – cum ne mărturisește însuși Tomița (alter ego-ul scriitorului), într-o încercare de captare a bunăvoinței cititorului – abordarea scenaristică. De abia la sfârșit, privind retrospectiv, conștientizăm cum a fost realizat întregul: tăieturile de montaj, alternanța stilurilor, schimbările de ritm, prezentarea personajelor – fiecare are povestea sa, convergența capitolelor, misterul hrănit la foc mic, deznodământul pentru care am fost atent pregătiți. Îi reușește și sprintul de încheiere de care Tudor Ganea amintea în același interviu din revista Familia, ultimele zeci de pagini le-am citit pe nerăsuflate, nerăbdător să văd cum se vor aduna firele narative în dezvăluirea care ar trebui să-l împace pe Tomiță cu trecutul său.