- Mihaela NICOLAE
- Dosar de presă
- 0 likes
- 139 views
În romanul lui David Grossman, un adult caută un răspuns, întorcându-se la vremea copilăriei. Afli cine ești cu adevărat luând în considerare și felul în care ești privit, calitățile și defectele care-ți sunt atribuite, viitorul tău așa cum îl văd alții. (…) Copiii vor adora acest roman de aventuri cu turnură polițistă, hoți celebri și curse pe autostradă, enigme pentru mințile istețe, surprize de tot felul și alegeri dificile. Adulții vor înțelege că a face tot pentru un copil înseamnă a-l accepta cu greșelile și defectele sale, a-i cere iertare și, uneori, a-i urma sfatul. Asta presupune eliberarea de prejudecăți și parcurgerea unui proces de cunoaștere reciprocă. Înțelepciunea nu este neapărat condiționată de vârstă, iar Nono face față situațiilor dificile mai bine decât tatăl său – e mai tolerant și, copil iubit fiind, vede cu optimism viața.