pe bookhub.ro

Am crezut că este o carte pentru copii. Într-un fel, așa este, însă nu pentru copii, ci despre copii și părinți – care fie nu știu, fie nu pot să-i crească ideal, în armonie, în ciuda iubirii cu care îi împovărează. Părinții își doresc copii fericiți și mai vor, înțelept, în plină criză, ca aceștia să aibă amintiri de familie. Nu neapărat fotografii, acestea există, ci amintiri, „fotografii” interioare. (…) Destul de repede a devenit limpede că romanul acesta puternic duce discuția într-o cu totul altă zonă, destul de greu de delimitat, cea a relațiilor cu ceilalți, oamenii prin raportare la care se creează imaginea de sine, așadar, alteritatea și validarea ei. (…) Ești pregătit să intri într-o poveste, i-ai intuit subiectul, îi știi personajele și brusc te trezești în alta. Căci nu neapărat despre relația dintre tată și fiu este vorba în acest roman, și nici despre boală și efectele ei devastatoare asupra întregii familii. Nu-mi place adjectivul șocant, dar nu găsesc altul, este termenul care definește cel mai bine genul acesta de reali