Rândurile lui Cristian Tudor Popescu despre… unele urme lăsate de (posibilul) Dumnezeu, prin cărțile sacre, în primul rând, sunt doar o parte din carte, „răfuiala” cu tot ceea este cruzime, suferință, daruri din… amfora Pandorei fiind un aspect care ar putea fi „tradus” și prin „ar fi bine totuși să existe Dumnezeu”, titlul și conținutul, ca premise, putând avea concluzia că nu este mort, dar nici prea bine nu este…(…) Dintr-un anumit punct de vedere, cartea este și ciorna unui posibil roman, unde, poate, se va ajunge chiar la un dialog cu Dumnezeu, la care să se adauge alte și alte definiții, raportări la divinitate, unde pisicile vor avea, ca la Eliot, un rol cu totul special (apropo de Borg din Star Trek), cum are și micul pisic din finalul volumului (nu dăm spoilere), un roman care va fi ecranizat de un nou Lucian Pintilie (episodul „ratării” colaborării dintre CT Popescu și Pintilie e antologic, apropo de principiile de viață ale lui C.T. Popescu; și, de ce nu, și ale cineastului!) (…) Într-un fel, Dumnezeu.. este și o continuare la Viața și opera, precedenta sa carte, unde autorul scria la un moment dat: „Într-un târziu, am ajuns la singura atitudine care cred că defineşte un intelectual: a încerca să înţelegi. A încerca să răspunzi la întrebări pe care ţi le pui singur” (p. 170). Chiar riscând să provoci… Apocalipsa! Una dintre ele, mică, literară… „Mică” raportată la dimensiunile (spirituale) ale Pluriversului!
