pe blog.sinziana.ro

Multă lume care citeşte cartea aceasta vorbeşte despre umorul ei. Dan Lungu are darul acesta; musteşte un umor blând, molcom, dar care lasă în tine puncte de suspensie şi, prinse în ele, un fel de dureri difuze. Pentru mine e plină de dramatism conştientizarea treptată a Emiliei, prinsă în sintagma babă comunistă, cu care își justifică nostalgia; i s-a părut că toată lumea e fericită în comunism; ca şi cum fericirea are darul ăsta de a te orbi parţial; devii orb la durerea altuia. Felul în care acceptă treptat că, poate, ceea ce ea a luat drept o realitate roz, era, de fapt, una gri şi hâdă la care privea printr-o pereche de ochelari şic de soare e dureros; m-a durut conştientizarea ei, m-a durut pierderea ei.