pe blog.libris.ro

Ceea ce dă substanţă, culoare acestui roman este talentul lui Steinbeck de a face studii de personaj. Poate mai pregnant decât în alte romane (sau poate în linia lucrărilor precum Strada Sardinelor, Joia dulce), Steinbeck reorganizează prioritatea narativă pe un plan secund. Povestea e mai degrabă un pretext pentru desfăşurarea galeriei de personaje, fără să existe cu adevărat un protagonist în jurul căruia să graviteze lumea romanului. Dând senzaţia că Steinbeck este el însuşi un alt călător al autobuzului, asumând un soi de perspectivă privilegiată a martorului silenţios, înzestrat cu puterea de a intra în mintea personajelor sale, autorul american ne încântă cu o galerie generoasă de caractere, proiectând tensiunea dintre aspiraţii şi realitate într-un moment cu potenţial critic.