pe alecart.ro

O uriașă forță de a da glas acestei constrângeri, acestei căi încă de la început intuită ca damnată se degajă din fiecare pagină a volumului lui Cristian Fulaș. Se vădește un colosal talent de a construi datele unui destin și adâncimile tulburi ale unui suflet, pliurile unei conștiințe fără a rata nimic: omul cu slăbiciunile lui și poetul genial, relația lui Celan cu limba și trauma provocată de această limbă – germana, limba celor vinovați, limba călăilor și limba poeziei, singura în care și-a putut scrie opera, apoi distanța imposibil de trecut între gândul înfiorat de prea plinul umanității regăsit în opera celor pe care i-a admirat și gesturile lor, cuvintele publice, născute din oportunism sau dintr-o reală orbire, de susținere a ororii naziste, destrămarea sinelui și a iubirii sub acțiunea violentă a bolii. Sunt pagini absolut remarcabile în care sunt radiografiate căderea, nebunia, tensiunea dintre puținele momente de luciditate (cu toată nevoia de iubire și disperarea provocată de celălalt) și celălalt timp, al răului absolut, al alunecării în abis, al imposibilității de a păstra controlul.