Destinul lui Dostoivevski se poate citi în filigranul romanului său epistolar. Secvenţele vieţii sale devin parte a textului ce se hrăneşte din tragedii, geniu, resentiment şi suferinţă. În cele din urmă, o dată cu gestul însuşi de a coresponda, Dostoievski devine personajul propriei sale ficţiuni: linia dintre viaţă şi text se estompează.
Seria editată de „Polirom”, în traducerea lui Leonte Ivanov, este o fereastră care se deschide către acest univers straniu şi tulburat ce adăposteşte , asemeni unui adânc de mare, opera. Curenţii electrici ai neliniştii se pot simţi în vibraţia scrisorilor însele. Lipsa de premeditare artistică le conferă autenticitatea rănită a unei confesiuni în priză directă. Ca şi în cazul altor contemporani, discursul epistolar este, de la un punct încolo, un discurs diaristic: absenţa jurnalului este compensată de introspecţia dialogală a corespondenţei.
Romanul în scrisori al lui Dostoiesvki este cel în care se adună căutările formaţiei intelectuale, chemarea unei prime glorii, trauma închisorii şi elanul creator unic ce anunţă apoteoza. Sunt cuprinse aici etapele unei vieţi care nu are nimic liniar sau luminos . Asemeni eroilor săi, Dostoievski aspiră la mântuire, dar este prizonierul subteranei colcăind de remuşcări şi de îndoială ulcerată.
Traseul lui Dostoievski se confundă cu cercurile pe care le frecventează. Tânărul anilor 1840 se află în vecinătatea lui Vissarion Bielinski: “Oameni sărmani” îi acordă şansa intrării rapide în canon. Relaţia sa cu cercurile radicale este, insă, cu mult mai adâncă. Frecventarea grupului Petraşevski îi aduce arestarea, execuţia simulată la moarte şi mai apoi anii în “casa morţilor”.
Cel care supravieţuieşte, aşa cum consemnează scrisorile , nu va mai fi acelaşi. De la eliberarea sa Dostoievski îmbrăţişează un drum al apostaziei contra-revoluţionare. Figurile care domină aceste decenii sunt recrutate din zona reacţionar- clerical- naţionalistă. De la Katkov la Podobenosţev, cercul acestui nou om este dominat de filosofia ce transpare în “ Jurnalul unui scriitor”. Amestecul de xenofobie şi de mesianism este parte din continentul intelectual la care se alătură, o dată cu renaşterea sa spirituală.
