(…) interviurile din Am reușit să rămân eu însămi ies din tiparul unui dialog purtat în jurul faptului divers, pentru a intra în straturile unei creaţii și în pliurile unei biografii. Am citit prima lor ediţie, le-am reluat acum în ediţia definitivă (cu tot cu cele câteva texte adăugate), încercând să am în vedere acea interogare a lizibilităţii expusă de Matei Călinescu când a făcut distincţia între lectură şi relectură. Nu am nici o îndoială că scrisul Ilenei Mălăncioiu – indiferent de forma generică în care se manifestă – are acea coerenţă pe care numai un act originar de înţelegere a lumii și de exprimare a ei i-o poate da. O experienţă de viaţă și un set statornic de valori au fost preschimbate în surse ale unei forme de cunoaștere ce își alege, liberă, expresia. În întregul lor, interviurile dezvăluie (în etape, cu întreruperi, reluări și nuanţări microscopice) miezul tare al existenţei, gândirii și poeziei Ilenei Mălăncioiu. De aceea, recitirea lor redimensionează matricea unei creaţii.
