in Catavencii

Totusi, ce portret de neuitat ii face Agopian lui Nichita in amintirile sale! Si cu cita dragoste speciala scrie despre cel care i-a daruit prietenia! Din mici trasaturi, din ciudatenii inexplicabile, din defecte duium, dar si din momente de gratie si de magnanimitate de care numai Nichita putea fi in stare iese un portret de neuitat. Asta e partea, pentru literati, cea mai tare a amintirilor lui Agopian. (...)
Una peste alta, insa, amintirile lui Agopian sint ca si romanele lui: niste, la prima vedere, ciudatenii, care mai intii te irita, iar apoi, pe masura ce le citesti, le descoperi si nebunia, si bunul-simt si, la fel ca in Manualul intimplarilor, cind ai ajuns la capatul cartii, simti nevoia s-o iei de la capat ca sa te lamuresti ce-a vrut, de fapt, sa spuna autorul si, cum nu te lamuresti, exclami: Ce-al dracului e Agopian asta!