in Suplimentul de cultura nr. 425

Placere, placere, dar am scos-o greu la capat, tocmai la capitolul „poveste”. Cartea despre amazoane e, in intentie, un studiu, deci o carte academica, blindata bibliografic, insa nu as fi dorit sa adoarma lumea pe ea. Sigur ca tot ce strinsesem in atitia ani de documentare despre femeile razboinice mi se parea interesant, ba chiar palpitant, dar problema era cum sa fac dintr-un subiect oarecum nou la noi o carte cu doua focoase, care, la prima vedere, se pot distruge reciproc: unul savant si altul, hai sa-i spunem, de larg acces. Deci cum sa imbin doua exigente care se cam bat cap in cap? O sansa de start era chiar subiectul, caci despre amazoane nu prea exista studii la noi, cu toate ca interesul publicului pentru femeile luptatoare a crescut in ultimii ani, de cind ele au invadat ecranele, ba chiar paginile unor carti de mare succes, cum e Millenium-ul lui Stieg Larson. (...) N-a fost simplu, dar cred ca am gasit o solutie atunci cind am construit Amazoanele. O poveste ca la cartea militara, dupa o intreaga strategie, care se vede din chiar titlurile capitolelor: imbarbatare, atac, incursiune, contraatac, incercuire, asalt, parada, retragere. In interiorul lor am epicizat cit s-a putut, dar am si analizat, interpretat, explicat.