in Luceafarul nr. 11-12

Dan Miron a experimentat aproape toate tehnicile narative, si-a „potrivit” inspiratia pe tipare diverse, dovedind o deplina stapinire a formelor de exprimare fictionala. Noul roman, Pata violeta, este, cred, cea mai buna realizare de pina acum. Scriitorul reuseste sa-si surprinda cititorul atit prin seria de povesti ale omenescului care sint, totodata, si ale ontologicului, cit si prin tehnicile narative pe care le experimenteaza cu o reala resimtita voluptate. Modernitatea romanului rezida in aceasta capacitate de a se folosi de tehnici diverse pentru a rasfira firele naratiunii pe etaje si niveluri arborescente fara a impiedica urmarirea epicului, a povestilor inserate prin tehnici diverse, obiective si subiectiv-relativizatoare: povestire in povestire, personaj reflector, tehnica cinematografica. Romanul este, din acest punct de vedere, limpede, ca un riu care primeste multi afluenti fara a-si pierde cursul firesc, se citeste cu reala curiozitate ca in adolescenta, cu sufletul la gura. Are toate ingredientele: dragoste, enigma, mister, suspans, interogatii existentiale, problematizarea existentei, mit, deschidere catre arta universala, experiment, metatext.