in Orizont nr. 11

La fel ca Apropierea, Lunetistul e o carte de atmosfera, chiar daca are poveste, ramificatii captivante prin ritm. Povestea se incheaga din senzatii si imagini – cadre de film surprinse cu poezia si melancolia lor inconfundabile e. La Bistrita, Madrid sau in Grecia, protagonistii se reintilnesc si se despart intr-un sir de situatii imprevizibile si de coincidente care le marcheaza existenta, ca in filmele lui Wong Kar-Wai. Sint mereu in miscare iar viata lor are o fluiditate seducatoare, chiar daca Cristina e captiva intr-o colivie de aur, mutata de colo-colo, iar mobilitatea lui Constantin include (si) indepartarea de amintirea iubirii esuate. Implicit, de el insusi. Sint personaje care nu se lasa descrise. Volatile, dar puternice. Stiu sa dispara, sa se rupa, in final, (chiar si) de trecutul lor. Sint (amindoi) pulsatili si livresc-hipnotici, intr-o proportie miraculos echilibrata ceea ce insularizeaza in mod real proza lui Marin Malaicu-Hondrari.