pe bookaholic.ro

A existat un curent de gindire care nu vedea in proza scurta nimic altceva decit pregatirea pentru roman. Nuvela si povestirea erau, in logica aceasta, un simplu rodaj, un proces de ucenicire care nu merita o privire critica foarte atenta. Altfel spus, scriai proza scurta asa cum faceai miscari de incalzire pe marginea terenului, inainte sa inceapa meciul. Iar meciul era romanul. Prin diverse canale, ideea aceasta si-a facut loc in mintea tot mai multor cititori (nu uit ca, de exemplu, perioada nuvelistica a lui Slavici era, la un moment dat, predata in scoli doar ca avanpremiera a romanelor). Prin urmare, una dintre provocarile prozei scurte e sa-si afirme statutul de subgen independent, care nu anunta si nu prefateaza altceva. Acesta e pariul cititorului. Dar exista si un pariu al scriitorului, care se mobilizeaza altfel pentru un text de mica intindere prin comparatie cu un roman. E, daca vreti, diferenta dintre dribling si alergatul cu mingea la picior. Proza scurta presupune un tip de control si respiratie a frazei (mergind uneori pina la virtuozitate) la care te intorci destul de greu daca ai apucat sa te lansezi in roman.