La fel ca in cazul oricarui alt gen: sa ai o tema in care crezi, sa ai un subiect, apoi sa simti motivatia aceea ca un freamat care sa te impinga zi dupa zi, pina cind chiar nu se mai poate, si scrii. Sa decupezi. Sa extragi un mic ciob de realitate, sa vii foarte, foarte aproape de el, sa te uiti prin el, sa spui simplu, sa ascunzi firele, hatisurile, dar ele sa existe, undeva in spate, intr-un fundal intuibil, descifrabil. Sa aiba totul simplitatea aparenta a unui fulg de zapada poposit pe un geam. La o privire atenta, sa intelegi ca fulgul este, de fapt, unic si grozav de complex. Dar el s-a si topit intre timp. Sa ai senzatia, tu, cititor, ca ti-a scapat ceva, ceva esential. Sa iesi din casa cu povestea in minte si sa te gindesti la ceva-ul acesta. Asa e pentru mine povestea ideala.