Este greu de stabilit, la cartile lui Vasile Ernu, relatia dintre autor si narator, dar in mod clar autorul nu-si asuma discursul pina la capat, lasind, ironic, un spatiu gol pentru orice eventualitate. Dupa Ernu-sectant, se pregateste Ernu-bandit (
Sectantii nu-i decit primul volum al unei trilogii a marginalilor), asa ca mai avem multe de aflat. El vorbeste, in noua sa carte, despre amestecul limbilor in Bugeac, o tema care se intilneste si la Aharon Appelfeld, nascut in zona Cernauti. (Cind a ajuns in Israel, Appelfeld vorbea – ca unele din personajele lui Ernu – un amestec de germana, rusa, idis si romana.) De fapt, tema se regaseste pina si la Nabokov, in
Ada sau ardoarea, avind rolul de a marca indeterminarea ontologica a lumii. Ea priveste inclusiv sau mai ales raportarea la putere, ca in marturisirea mamei. […]
De aceea, poate ca nu-i corect sa afirmam – cum am fi tentati – ca Vasile Ernu este un scriitor rus de limba romana, ci ruso-moldovenesco-romano-ucraineano-evreiesco-bugeac, adica ceva foarte postmodern. Intr-adevar, postmodernizarea se face mult mai mult simtita in
Sectantii decit in cartile precedente, si asta in pofida tematicii religioase. Ea sugereaza ca Ernu nu mai e nascut in URSS, cum realist si emfatic spune titlul primei sale carti. Bugeacul lui este doar o zona indeterminata ontologic (si politic), asa cum ramine inca si Romania – chiar daca nu vrem s-o recunoastem.