in Ramuri nr. 11

Iar ceea ce confera caracter unitar si originalitate prozei lui Varujan Vosganian, dincolo de orice tematica, tocmai aici se gaseste: in viziunea asupra lumii ca univers multidimensional si palimpsestic (in care se poate urca si cobori in timp, „ca pe un stilp de lumina”, in care orice tip uman isi are modelul intr-o carte). Viziune care aminteste de Borges (v. timpul circular si specularitatea arhetipala), dar care nu se materializeaza in fictiuni (meta)speculative, ci in naratiuni realist-magice, pline de forfota si culoare. E drept ca, deseori, tesatura prozei lui Varujan Vosganian e batuta cu simboluri precum odajdiile cu pietre scumpe.(...)
Prin Jocul celor o suta de frunze si alte povestiri, Varujan Vosganian isi reconfirma puterea de creatie ca prozator (citi nu ne-am intrebat ce-ar mai putea scrie autorul dupa Cartea soaptelor?). Volumul este o „lectie de magie“, o carte care te invata sa vezi lumea altfel, nu doar in concretul, ci si in posibilul ei. O carte aspra, ca un memento, trista, ca suspinul de violoncel, luminoasa, ca un cuvint de intelepciune, tandra, ca o mingiiere.