in Yorick nr. 192

Ce face, de fapt, George Banu in aceasta carte scrisa lin, fara nici cea mai vaga urma de ton demonstrativ, fara incrincenare? Isi imagineaza, se pune in starea de…, isi aminteste, incearca sa inteleaga. De ce unii se dau in vint dupa nou, cu orice pret, si altii nu, de ce unii vad in teatru doar o copie, si altii nu, de ce pe unii sala de spectacol ii fascineaza, iar pe altii ii ingrozeste etc. In peste doua sute de pagini bogate in flashback-uri se string citeva elemente dintr-o posibila psihologie a spectatorului si poate chiar si dintr-o tipologie a lui.