pe mariusmanta.wordpress.ro

Jocul propus de Varujan Vosganian e unul seducator. Alegoric, povestirile ce compun materia epica a cartii asaza fata in fata legile noi cu cele vechi. Oamenii nu sint neaparat diferiti; dimpotriva, aparuti nu din propria lor vointa, cunosc temeri asemanatoare. E locul unde legile ce orinduiau psihologia multimii se schimba continuu in detrimentul individului. Aproape deloc prezenta explicit, oglinda e un motiv recurent care orchestreaza sonurile unei lumi dezarticulate. Autorul pare sa doreasca cu tot dinadinsul a restabili chipul neajustat al Adevarului. Pentru un ochi atent, cele sase povestiri dialogheaza intre ele, sint in cautarea unei papusi ce va putea reprimi „suflu de viata”. Metafora maestrului papusar este de altfel ofertanta. Coperta a patra a cartii ne atentioneaza asupra realismului magic pe baza caruia se intretes destinele cuvintelor – arhitectura textului ofera masura exacta a stiintei creatorului. Jocul presupune sens al existentei cit timp viitorul nu va putea fi definit decit sub forma unei reintoarceri in trecut. Jocul frunzelor echivaleaza cu „re-invrajirea lumii”.