in Glasul Aradului

Astfel ca eseurile Martei Petreu abordeaza mari momente literare si culturale romanesti, doar ca o fac intr-o maniera la care nu v-ati fi gindit inca. Asa ni se aduc la cunostinta detalii psihanalitice despre proza unui Mircea Eliade, Marin Preda, Petru Dumitriu, Thomas Mann, F. M. Dostoievski ori Elias Canetti, aprofundari din Aristotel sau Hegel, impresii si amintiri cu Andrei Serban ori cu Vlad Mugur, evocari de calatorii franceze sau moscovite samd. Sau pur si simplu, asimilam reflectii pe baza confruntarii perpetue cu devenirea noastra, dintre care cele mai percutante ramin probabil cele pe seama bolii si a sistemului medical romanesc: ,,Raul trupului ma contine ca o carcasa, unica pe care o am. Ne purtam reciproc nici nu mai stiu cine pe cine duce, eu imi duc bolile sau bolile ma duc pe mine Stau in trup, adica in boala si ii cunosc gradatiile, nuantele, variatiile de intensitate ale durerii. Stiu, ceea ce este mai rau n-a venit inca, stiu ca, oricit m-as antrena, atunci cind va veni, tot o sa ma ia prin surprindere.’’ Dar mai presus de orice, si in ciuda Mortii ca idee in sine, Marta Petreu face parte din specia scriitorilor borgesieni pentru care raiul nu poate fi decit o infinita biblioteca. Iar iadul ar fi spaima de a nu putea epuiza intr-o viata toate marile carti ale lumii.