in Cultura nr. 437

E de remarcat insa ca, oarecum paradoxal, la lectura variantei de fata, virtutile literare ale textului sint parca mai vizibile, mai pregnante, pe deasupra a ceea ce s-a numit, cam exorbitant, „filozofia steinhardtiana“ si dincolo de exaltarile hermeneutice existente si in Jurnal, e adevarat mult mai putine decit in eseurile diaristului, nu singurul, dar primul la care ne duce gindul fiind „Secretul Scrisorii pierdute“. Fapt e ca, mai mult decit la lectura primei variante, acum emotia estetica este tot atit de intensa, daca nu chiar o devanseaza pe cea etica, pe cea moral-psihologica. Si asta datorita descrierilor, schitelor de portret si paginilor de eseistica in care observatia fina se insoteste cu ironia mai degraba cordiala si umorul tonifiant.