in vol. Magie si vrajitorie in cultura romana

Cea mai buna si mai coerenta interpretare a solomonarului in cultura traditionala romaneasca o da Andrei Oisteanu in vol. Ordine si Haos. Mit si magie in cultura traditionala romaneasca. Oisteanu se apleaca asupra cuplului obligatoriu pe care solomonarul pare sa-l formeze cu balaurul, considerind cele doua figuri «termenii unei ecuatii mitice arhetipale», cu radacini foarte adinci in timp. Originea solomonarilor trebuie cautata, dupa Oisteanu, in tagma de preoti-magi ai religiei traco-getilor, carora li se atribuiau puteri asupra stihiilor vazduhului si despre care au scris numerosi autori antici. Desi in decursul timpului termenii ecuatiei au suferit contaminari reciproce, la origine solomonarul si balaurul aveau conotatii foarte precise, ale primului fiind pozitive, iar ale celui de-al doilea negative. Balaurul era stapinit de solomonar nu atit prin lupta, cit prin mijloace magice, fiind impiedicat sa produca rele si sa reinstaureze haosul in interiorul creatiei. Multe date etnografice fac din balaurul stapinit de solomonar o fiinta ofidiana cu apetite erotice iesite din comun. Insasi inghitirea fecioarelor la marginea cetatii amenintate nefiind altceva decit o imagine substitutiva pentru actul sexual. Oisteanu arata ca asocierea vrajitorilor si a magicienilor cu Solomon s-a facut tirziu, intr-un context mentalitar represiv (acela al veacurilor XVII-XVIII), care a favorizat punerea in scena a proceselor de vrajitorie si privirea cu suspiciune a practicilor magice.