in Observator cultural, nr. 427

Interesul lui Andrei Oisteanu pentru domeniul folclorului virstei infantile nu se indreapta, prioritar, catre teoretizari. Studiul sau, „Folclorul copiilor. Reminiscente magico-rituale“ – din volumul Ordine si Haos (Polirom, 2013) –, are meritul ca (re)deschide discutia despre cum trebuie citit materialul recoltat de pe teren si care pot fi asteptarile noastre de principiu in legatura cu el. Dupa cum spune Andrei Oisteanu, «trecerea unor motive mitico-rituale de la o categorie de virsta la alta s-a produs treptat, lent si insesizabil si, in consecinta, este greu de stabilit cum si, mai ales, cind a avut loc migrarea unuia sau altuia dintre motive». Afirmatia este importanta, pentru ca sustine posibilitatea ca temele si motivele serioase din folclorul adultilor sa fi traversat o decadenta treptata inainte de a ajunge in patrimoniul copiilor. Chiar daca datarile ramin foarte riscate in acest domeniu, nu acesta este principalul beneficiu al studierii reminiscentelor din folclorul copiilor. Practicind aceste exercitii, Oisteanu redeschide un dosar cam in pripa inchis: acela al initierii magice si religioase a copilului in civilizatiile stravechi si vechi. Cercetarile lui trebuie continuate.