Apostrof, nr. 3

Cea mai interesanta si originala sustinere in valoare a romanului Hotelul Universal tine de personajul central, Maia, care rasfringe asupra intregului un fel de spaima de prezent – poate chiar de viata. O sete avida de abscons si de initiere in taine, o maladiva nevoie de a crede in ele; superstitii oarecum extenuante, la limita unde aceste stari intra si in fiinta fizica si unde creste un fel de ambigua instabilitate care urmareste tot ceea ce angajeaza viata acestui personaj. Exista deci o tentatie a „misticului” care nelinisteste. Apare, mereu si pretutindeni, un mesaj de descifrat, sint asteptate „semne”: femei clarvazatoare si ghicitoare in transa, astrologie si tarot, psihanaliza si masonerie, exercitiu spiritual riguros si boli ereditare cu misterios desen epidermic si vindecari vrajite, somnambulism si inca ceva obscur din preajma orgiasticului –totul vine dintr-un fatalism pe care numai aceste diverse forme de „ocultism” il calmeza pentru scurt timp. In mod clar, personajul Maia, si cind nu scrie in numele lui, ramine mereu naratorul. Autoarea exercita presiuni foarte mari asupra personajului – poate prea mari –, incit acesta se dizolva oarecum in destinul comun, in „atmosfera”, cum se spune, a romanului, „insemnindu-l”. Dar efectul e – literar – pozitiv.