Revista 22, nr. 29

Felul in care, pornind de la putinele stiri pastrate despre religia geto-dacilor, Andrei Oisteanu descompune si recompune, intr-un orizont vast al religiozitatii de tip arhaic, relatia dintre balaur si solomonar este exemplar. Metodologia, riguroasa, nu il impiedica pe antropolog sa caute raspunsurile la intrebarile lui folosind metoda analogica, intr-o pluralitate de mitologii, procedind la analogii fine si eliberind de sub molozul depunerilor si al devierilor de sens straturi culturale uluitoare. Istoria desemnarii stapinului balaurului aducator de ploaie, nuditatea apotropaica a femeilor in anumite rituri populare de mare vechime, practicile erotice care au putut sta indaratul ritualurilor implicind balaurii pluviali sint numai citeva dintre lucrurile care razbat la suprafata prin priceperea autorului. Intreaga discutie despre mama de origine daca a imparatului Galerius, Romula, o preoteasa a „zeilor muntilor”, ca si toposul nasterii fiului sau imperial din copularea cu un balaur sint binevenite, conferind un alt tip de credibilitate biografiei imperiale respective si vorbind despre relevanta ei pentru reconstituirea religiozitatii dacice. Seductia continuturilor transmise pina astazi, gratie stradaniei focloristilor modernitatii, din continentul scufundat al oralitatii premoderne, a prilejuit contributii de rezonanta (B.P. Hasdeu, Moses Gaster, Mircea Eliade si I.P. Culianu) care pot fiecare dintre ele ocaziona intelegerea premiselor si ambiantei in care se profileaza efortul de intelegere savanta al lui Andrei Oisteanu. El este cel mai de rezonanta nume al generatiei pe care o reprezinta in arealul stiintific deja caroiat, fiind nu doar un scormonitor expert in imersiuni de finete, ci si un bun condeier.