in Suplimentul de cultura, nr. 406

Autorul, aflat la debut literar cu acest roman, marturiseste intr-o nota amplasata la finele cartii ca a scris-o repede. Repede si bine, evident, reusind performanta de a ne amuza (mai ales prin comicul de limbaj... aspergian) in aceeasi masura in care ne face sa constientizam lucruri extrem de serioase si, poate, paradoxale. Cum ar fi faptul ca, desi sindromul Asperger nu este o boala, dragostea, care cu siguranta este, ne poate vindeca de multe afectiuni, reale sau inchipuite. Ca partenerul ideal nu e cel care bifeaza cele mai multe raspunsuri corecte intr-un chestionar conceput, realizeaza naratorul spre final, „nu ca sa-mi gasesc o femeie pe care s-o accept, ci ca sa gasesc pe cineva care sa ma accepte pe mine”, ci acela, exact, care-ti face sa-ti bata inima mai repede.