in Suplimentul de cultura, nr. 402

Ca si celelalte volume de eseistica ale debordantului, neobositului, provocatorului Henry Miller, Ochiul cosmologic este un amestec fascinant (si ametitor) de genuri si stiluri, nota confesiv-anecdotica predominind totusi, ceea ce imprima culegerii un vadit caracter intim.
Intr-adevar, nimic din ce se petrece in lume nu pare sa-i scape artistului („ar trebui sa ne purtam ca si cum ne-am afla cu adevarat in lume!”, zicea Breton), e conectat la tot, sublim si grotesc deopotriva, si indiferent despre ce-ar scrie/vorbi, Miller scrie/vorbeste cu patima, cu pofta, implicindu-se total in subiect, luindu-l si intorcindu-l pe toate fetele, epuizindu-l si nu lasindu-se epuizat de acesta. Adeseori, americanul socheaza prin franchete, prin lipsa oricaror inhibitii, adeseori ai impresia ca scrie parca sub efectul unor narcotice, adesea ni se prezinta parca prea bombastic, prea sigur pe sine, dar niciodata nu-l simti fals, cautat, artificial. Intr-adevar, atit de reala e scriitura sa, atit de intensa si de vie, incit iti dai seama ca Miller nu minte niciodata. Greseste, cu siguranta, dar de mintit nu minte.