in Observator cultural, nr. 674

[Cea mai mare satisfactie a celor 45 de ani petrecuti la microfon este aceea ca] Am putut sa fiu mereu in contact cu romanii, cu Romania, cu tinerii romani, cu romanii de toate virstele, carora le vorbeam in fiecare zi. De la acesti romani, pe care ii simteam mereu aproape, imi luam ramas bun cu salutul: „Sa auzim numai de bine!”, care era preluat de multi ascultatori din Romania. Am simtit intotdeauna ca nu vorbesc masinal la radio, ci ma adresez fratilor mei din tara. [...] Daca as trai, din nou, momentul 1989, cred ca as fi mai bine pregatit sa nu ma iluzionez. Ceea ce a urmat dupa 1989, sperantele pe care mi le-am facut multa, multa vreme, nu mi le-as mai face daca ar fi sa retraiesc acele zile.