in Observator cultural, nr. 670

In Mortido, scenele de lichidare fizica sint rulate lent, cu abundenta de detalii, secventele fiind dilatate prin continua oscilatie. Un serial killer, un martor si un narator: identitatile lor se suprapun ori, dimpotriva, se reflecta una in alta. Proza este de mica intindere, dar ea utilizeaza atitea registre, incit un episod sau altul isi pierd complet contururile, dizolvate fiind intr-un verbiaj postmodern. Nimigean insereaza in falsul roman politist fragmente textuale care nu au nici o legatura cu intriga, parodiind modul acumulativ si artificios al scriiturii „optzeciste”. Parodia, desigur, presupune ingrosare. Ceea ce la Ioan Grosan, de pilda, comunica strins cu substanta prozei este aici facut sa se desprinda vizibil de seria de omoruri, ca un ambalaj in culori vii in care a fost din greseala impachetat un instrument de tortura.