in Observator cultural, nr. 671

Femei albastre constituie o noua etapa in creatia lui Craciun, prin renuntarea programatica la pasajele metatextuale (extrem de rare) si libertatea lasata personajelor de a se prezenta singure. Este cea mai camilpetresciana carte a autorului, cu cele mai evidente relatii cu proza interbelica (Felix Aderca, autorul romanului Femei, dar si Sebastian sau Holban), nu neaparat cea mai conservatoare, ci cea care renunta explicit la dimensiunea experimentala.
Romanul exploreaza toate dimensiunile erosului, dar si simfonia simturilor. Atentia naratorului se opreste asupra privirii, tactilului, gustul, mirosului, descrise in adevarate poeme in proza, de o maiestrie narativa extraordinara.