in Dilemateca, nr. 82

Oricit de bine ai sti poezia lui Brumaru, oricit de mult i-ai iubi fluturii, radastele si melcii, mararul, ienibaharul si capsunile – fara scrisorile adunate in acest volum de 638 de pagini, imaginea despre poet, nu mai zic despre om, este incompleta.
Starea lui de spirit aproape permanenta este, asa cum reiese de aici, indragostirea, o indragostire candida, de hobbit inocent care iubeste pasional oamenii, pisicile, plantele, strazile cu casele si gardurile lor, cartile si personajele lor (despre care vorbeste ca despre persoane reale).
Oricit m-as stradui, mi-e imposibil sa cuprind aici bogatia de nuante afective din Cersetorul de cafea. [...] Pentru admiratorii lui Emil Brumaru, scrisorile sint lectura obligatorie.