in Observator cultural, nr. 664

Pentru a evada din Romania lui natala, a avut de infruntat multe pericole, s-a tot perindat in secret de la Bucuresti la Madrid si apoi la Londra, inainte de a insela vigilenta vamesilor necrutatori de pe Kennedy Airport. Acum, pasagerul clandestin isi maninca in liniste salata intr-o bucatarie din New York, aproape de o fereastra care masoara de la inaltimea a zece etaje haosul nevrozat de pe Broadway. „Hiberneaza asteptind cartea verde”, glumeste Norman Manea, cu o privire ironica, fixind melcul care, cu cornitele scoase, exploreaza palma deschisa a sotiei sale, Cella. Cu citeva minute inainte de aceste stranii prezentari, Norman, romancierul, nuvelistul si eseistul exilului perpetuu, relua in salonul sau una dintre confidentele cerebrale din La cinquieme impossibilite, culegere de reflectii asupra ratacirii si opresiunii, a carei traducere in franceza e pe cale sa apara. «Dupa mai bine de douazeci de ani in Statele Unite, stiu ca nu vin numai din Romania, ca nu vin cu adevarat din Romania... Vin dintr-o limba – o limba in care continuu sa scriu chiar si aici –, o limba nomada pe care o port in spate asa cum isi poarta melcul casa.»