Judecind dupa titlul cartii, te-ai astepta sa ai de-a face cu un discurs clasic de stinga, care sa infiereze inegalitatile sociale tot mai pronuntate ale erei globalizarii si pe exponentii noii clase exploatatoare. Parcurgind-o insa, ai surpriza sa constati ca autoarea, fosta jurnalista la Financial Times, actualmente editor online la Thompson Reuters, propune o viziune nuantata asupra celor care formeaza noua elita economica si politica globala. Chrystia Freeland nu iti propune sa ii desfiinteze (in scris) pe plutocrati, ci sa ii analizeze ca pe o specie aparte ce merita studiata pentru intelegerea mecanismelor schimbarilor prin care trece sistemul mondial. Cine sint plutocratii, de unde vin, cum gindesc si cum interactioneaza cu ceilalti? – sint principalele intrebari la care cartea isi propune sa raspunda. Spre deosebire insa de alte lucrari recente care se ocupa de superbogatii planetei, abordarea Chrysiei Freeland este una ce imbina perspectiva economica si cea politica, in incercarea enuntata de la bun inceput de a oferi o viziune cit mai echilibrata asupra subiectului.