in Suplimentul de cultura, nr. 388

Nimigean isi interpeleaza cititorul de pe coperta, dorind sa-i atraga atentia si in acelasi timp sa-l perplexeze. El se adreseaza unui cititor in stare sa guste artificii savante, pregatit sa inteleaga hazul jocului sau. Dar mai ales sa prinda, in pofida notei comice, miza severa a cartii, seriozitatea ei care desfide orice scortosenie.
O. Nimigean este, de fapt, un marturisitor al autenticitatii. Din aceasta perspectiva, e foarte posibil ca epoca nebunilor ani ’90 sa-i fi parut una falsa (cum sint probabil toate, in logica radicala a autorului), de aici rezultind o extraordinara carte a refuzurilor. Nu doar politica si istoria, dar si poezia, sinuciderea ca solutie a libertatii si evidenta (frumusetii) vietii sint negate succesiv in paginile cartii, pina nu mai ramine nici un refugiu. Romanul reprezinta o negatie absoluta, una care impinge cititorul dincolo de propriile limite ale tolerantei morale, facindu-l sa integreze in intelegerea sa insusi nonsensul. Poate ca romanul lui O. Nimigean este un exercitiu spiritual. Nu unul al urii, ci al mortificarii sinelui intr-o dezesperanta solitudine.