pe bookblog.ro

Florin Irimia ne vorbeste despre trecutul nostru intunecat, despre acele lucruri din prezent pe care incerc sa le ignor, despre un posibil viitor apocaliptic. E o lume din care Speranta nu mai exista, o lume a pesimismului ,,total”, daca pot spune astfel, in care nu gasim un Nimic, ci acea parte intunecata a Vietii, atit de absurda si de macabra incit vrei sa iti intorci privirea spre altceva. Numai ca nu mai poti. E trecutul nostru, si tara noastra, si timpul nostru, fie el prezent, trecut, sau viitor.
Partea cea mai interesanta pentru mine a acestui roman postmodern, de la primul pina la ultimul cuvint, este aceasta relatie a scriitorului cu propriile personaje, sau a personajelor cu propriul creator, acel delir ce trebuie urmarit cu atentie, in care ,,scrisul e liantul”: intre trecut si viitor, intre Mircea si Edi, intre lumea de acolo si lumea de aici, in care nimic insa nu s-a schimbat [...]. Recomandat pasionatilor de istorie, celor preocupati de trecut, gata sa si-l asume, celor interesati de romane postmoderne.