Securitatea ne-a lasat „o grea mostenire”. Aceea de a nu mai distinge binele de rau, aceea de incrimina lejer, de a pune, prea lesne, o pecete de „colaborator”, de a pune in seama unor persoane fapte inexistente. Cea mai mare manipulare apartine Securitatii. Cind te indoiesti de oricine, cind te repezi fara probe la oricine, cind ii lasi deoparte pe Ion Iliescu, Corneliu Vadim Tudor, Paul Everac, Constantin Balaceanu-Stolnici (invitat pe la televiziuni ca „mare boier” al spiritului) sau pe Alex Mihai Stoenescu, cind uiti de rezistenta unor oameni ca Paul Goma, Dorin Tudoran, Vasile Paraschiv sau Doina Cornea, cind distorsionezi si maculezi un om ca Adrian Marino – „fara un cuvint de spus in favoarea comunismului, auster, cu o impecabila opera de ginditor liberal, care si dupa caderea regimului comunist a refuzat pozitii de statut si gratificate material”, cum scrie Gabriel Andreescu –, asta nu-i o victorie a Securitatii? Si nu e o sminteala a noastra sa tot discutam cazul Nicolae Breban, sa-l maculam pe Mihnea Berindei, sa ne tot invirtim, de 23 de ani, in jurul cozii? Securitate, ne-ai invins, esti inca prezenta in noi, linga noi, peste noi!
