In vremea comunismului pozitia de scriitor era una suprareprezentata. Cultura noastra, care incepuse sa fie poli-centrata in interbelic, a redevenit una literaro-centrata. In absenta stiintelor antropologice autentice, scriitorul tinea loc si de istoric, si de sociolog, si de psiholog sau antropolog, si de – vorba lui Dinescu – moasa comunala. Pe deasupra, in absenta altor oferte de petrecere a timpului liber, lectura era o preocupare pentru mai multi oameni decit intr-o societate libera si dezvoltata. Cum cartile bune nu erau atit de multe pe cit putem gasi astazi, cum multe dintre ele se dadeau de sub tejghea, la pachet sau chiar „pe liste”, scriitorul ajunsese sa fie inconjurat de un fel de aura, nu neaparat nemeritata, dar produsa de o multime de motive nu doar literare […].
Oricum, e primul moment de atunci cind a inceput sa se reinstaleze nu doar un pluralism ideologic, inclusiv in ce priveste ideologiile culturale, dar si poli-centrismul pe care il semnalam din interbelic. Nu doar ca, in literatura, a reaparut masiv proza si chiar teatrul, dar asistam la o explozie care a produs un intreg nou val in arta filmului, nu doar citiva regizori valorosi izolati, iar stiintele antropologice s-ar putea sa fi ajuns deja la un nivel superior celui din epoca de referinta. Cred ca sintem pe o cale buna si aceasta n-a putut fi blocata nici macar de actuala criza.
