in Catavencii, nr. 48

Format si deformat de carti, topit dupa Istoria lui Calinescu, Istodor s-a gindit sa scrie o carte despre cartile romanesti care i-au placut cel mai mult.
O istorie adica a literaturii romane in care s-a oprit la una suta si una carti, cele mai una si una din punctul lui de vedere, incepind de la O sama de cuvinte de Neculce si incheind cu Capcanele istoriei de Lucian Boia.
Din cearta cu Istoria lui Istodor cititorul isi poate face, cu folos, propria sa istorie, cu autorii care-i plac mai mult. Prezentarile lui tintesc (si ating) esentialul la milimetru; le tii minte si, din citeva propozitii, Istodor te stirneste la lectura. Daca totusi nu te convinge el singur, te imboldeste spre biblioteca persoana care recomanda cartea din partea cititorilor, ceea ce, sa recunoastem, nu se intimpla in nici o istorie a literaturii de la noi. Spre deosebire de istoriile stiute ale literaturii, care se bat si in numarul de pagini, ca la licitatie, 101 carti romanesti vrea sa-ti ia piuitul printr-o condensare care sa-ti ingaduie s-o citesti cap-coada pe nerasuflate, ca pe un roman politist sau, tinind seama de antecedentele lui Istodor, ca pe un reportaj senzational in biblioteca.